Brigăzi din Norvegia şi Italia, la dubla Universitatea Craiova – Laci, în Conference League

Brigăzi din Norvegia şi Italia, la dubla Universitatea Craiova – Laci, în Conference League
  • Publicat:

Meciul din prima manşă a turului II preliminar al Conference League, KF Laci – Universitatea Craiova, programat joi, de la ora 20.00, pe Elbasan Arena din localitatea Elbasan, în Albania, va fi arbitrată de norvegianul Rohit Saggi.

Asistenţi vor fi Geir Isaksen şi Morten Jensen, iar rezervă Mohammad Usman Aslam. Rohit Saggi (29 de ani) se va afla la al patrulea meci în cupele europene din carieră.

A mai condus în acest sezon duelul din preliminariile Champions League, Ludogorets – Soligorsk 1-0, iar acum doi ani a arbitrat partida din preliminiariile Europa League, Zalgiris – Honved 1-1, formaţia maghiară întâlnind apoi Universitatea Craiova.

Brigăzi din Norvegia şi Italia, la dubla Universitatea Craiova – Laci, în Conference League

Returul duelului din Conference League dintre Universitatea Craiova şi KF Laci, programat pe 29 iulie, de la ora 21.30, pe arena „Ion Oblemenco”, fără spectatori, va fi condus de o brigadă din Italia. La centru va fi Massimiliano Irrati, iar asistenţi: Matteo Passeri şi Marco Bresmes, al patrulea oficial fiind Simone Sazza. Massimiliano Irrati (42 de ani) are şase meciuri arbitrate în cupele europene, ultima dată fiind delegat acum două sezoane, la partida Wolfsburg – Gent, din grupele Europa League.

Universitatea Craiova se deplasează astăzi cu un charter în Albania, pentru partide de joi cu KF Laci. Dacă va trece de albanezi, Universitatea Craiova se va duela cu formaţia belgiană Anderlecht Bruxelles, pe 5 şi 12 august, prima manşă în Bănie.

Bulgari, ciprioţi şi kosovari, la meciurile lui Sepsi şi FCSB în Europa

S-au stabilit şi brigăzile celorlalte formaţii româneşti care evoluează în Conference League. Astfel, meciul Spartak Trnava – Sepsi, programat joi, de la ora 20.00, va fi arbitrat de bulgarul Ivailo Stoianov, ajutat de compatrioţii săi Ivo Kolev şi Miroslav Maksimov. Rezervă va fi Georgi Ivanov. Returul, organizat în România, va fi condus de o brigadă din Kosovo, cu Besfort Kasumi la centru.

Cipriotul Vasilis Dimitriou va arbitra meciul FCSB – Şahtior Karagandy, programat tot joi, de la ora 21.30, ajutat de Nikos Egglezou şi Pavlos Georgiou. Rezervă va fi Georgios Nikolaou. Returul, din Azerbaidjan, va fi condus de o brigadă bulgară, cu Dragomir Draganov la centru.

 

Cosmin Staicu / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul celor mai bogați români
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul…
BANCUL ZILEI. Un bătrân vine la preot să se spovedească: - Părinte, am păcătuit, îi spune bătrânul preotului.
BANCUL ZILEI. Un bătrân vine la preot să se spovedească: - Părinte, am păcătuit, îi spune bătrânul preotului.
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri seară
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri seară
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Dezvăluirea uluitoare a lui Pelinel despre Cristi Borcea! Ce se va întâmpla dacă ar păţi şi ea ca primele soţii ale milionarului!
Dezvăluirea uluitoare a lui Pelinel despre Cristi Borcea! Ce se va întâmpla dacă ar păţi şi ea ca primele soţii…
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
DECIZIE pentru cei care au telefoane mobile. Se aplică pentru toată lumea
DECIZIE pentru cei care au telefoane mobile. Se aplică pentru toată lumea
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×